Emoțiile astea însemnau re-întâlnirea cu bunici, cu acei oameni care din puținul lor îmi dădeau de fiecare dată, care mă făceau să mă simt centrul universului lor. Emoțiile astea însemnau revederea acelor versanți, stânci, poieniție a văii Corbului, a văii Bistricioarei, a zmeorușului unde se auzeau chiote de copii înnebuniți să strângă cât mai multă zmeură. Însemnau pauzele la umbră din fața căsuței de „la bilborean”. Însemnau barajele făcute din scânduri și glii de pământ, așteptat câte o zi întreagă să se încălzească pârâul, după care o baie binemeritată. Însemnaul lungile călătorii până în „fundul văii” la cules de afine sau la cosit iarba din jurul puieților de brad plantați cu un an înainte. Însemna carul cu fân, furca, grebla, coasa. Însemna fagul singuratic de „la zmidă”.  Însemnau cuiburile în care își aveau adăpost păsărelele, ale căror pui înfometați se bucurau în fiecare seară cănd acestea veneau să-i încălzească. Însemnau vacile care veneau seara de la pășune, parcă abia așteptând să fie mulse. Însemna „topcitul” mâncat de dimineață cu mămăligă, foii de ceapă, boabele de mazăre și mărarul mâncate crude din grădina de după grajd.

Ieri am fost într-o vizită ultra-scurtă până în aceste fantastice locuri. Pomii de-abia înfloriseră, deh, la munte natura se mișcă mai încet. Pajiștile deabia încercau să înverzească. Plouase și era mizerie mare pe drumul forestier de care nu se mai îngrijise nimeni.

Din păcate bunicii mei sunt „plecați de ceva vreme”. I-am vizitat, am vizitat biserica, ce avea aceeași pictură veche, pe care nimeni parcă nu are curajul să o restaureze. Negurile vremii știu mai bine de ce…

Mai pe romănește: în cazul în care sunt doi sau mai mulți gemeni se poate forma un sistem de vase sanguine între feți, care duce la supradezvoltarea unuia dintre ei și implicit subdezvoltarea celuilalt. E ca și cum unul dintre ei i-ar mânca mâncarea celuilalt. Din păcate asta duce la insuficiența cardiacă la ambii feți și șansele de supraviețuire ale lor sunt foarte mici, chiar infime.

Ne trezim neputincioși în fața naturii, în fața firi, în fața lui Dumnezeu… și doare.

Am început anul în Elveția, la Geneva în spirit ecumenic, bând șampanie pentru copii, dansând „Brașoveanca”, vorbind mai mult engleză decât limba lui Eminescu.

În ianuarie  mi-am luat permisul de conducere.

O altă culme a acestui an a fost în luna îunie când ne-am căsătorit, am avut o impresionantă lună de miere, petrecând aproape 2 săptămâni istovitovitoare pribegi prin Europa, întâlnind frumuseți ale naturii, vicilizații de mult apuse și oameni cu totul diferiți de cei de pe aici.

Septembrie a însemnat începutul construcției casei, unul dintre cele mai importante lucruri ale vieții.

Octombrie a însemnat vestea primei sarcini, primul bebeluș pe drum

În Noiembrie s-a format grupul LUG-Mureș.

Decembrie: casa la roșu, noi speranțe, noi dorințe și un punct negaitv, mi-a fost suspendat permisul pentru două luni.

Îmi doresc de la anul 2009 în principal un copil sănătos și voios, o familie frumoasă și bucuroasă și o afacere prosperă.

Dacă am uitat ceva, așa pe fugă, vă rog să-mi auceți aminte.
O „cronică” în imagini găsiți aici.

De ziua noastră, a tuturor românilor ne-am hotărât ca, împreună cu nașii noștri să vizităm Cetatea Sibiului. Cu această ocazie s-a lansat la Sibiu „Ciocolata Brukental”. Din păcate am ajuns prea târziu și se pare că încă nu există piață de desfacere pentru această ciocolată.

Sibiul s-a dovedit încă odată a fi un oraș superb, relativ liniștit, curat, lume civilizată. De ziua României, muzeul Brukental avea intrarea liberă. Deși era intrare liberă, parcă nu-mi venea să cred că e plin. O grămadă de lume vroia să vadă capodoperele româno-germane din Transilvania secolelor trecute. În secțiunea capodopere erau acele tablouri mult prea valoroase, o penumbră le veghea de „ochiul avid” al aparatului de fotografiat. Atâtea detalii în câțiva centimetrii de pictură, de multe ori o fotografie nu poate definii atâtea…

Am ieșit din Muzeu înfometați, căutând un loc unde să putem mânca. „Butoiul de aur” a fost restaurantul în care ne-am oprit. Am băut o cafea la filtru extraordinară și am mâncat fiecare ce a crezut de cuviință din preparatele gustoase disponibile în meniu. Prețurile erau accesibile, deși eram în „buricul târgului”. Am mâncat pe săturate.

Fetele vroiau la shopping, după o repriză de plimbări prin magazine, am ieșit iară la plimbare. Ne-a prins seara în Sibiu. Orașul era lumitat cu foarte mult bun gust, nu prea strident dar totuși suficient să simți că e iarnă și că se apropie sărbătorile.

Am găsit o ciudățenie. Afară scria „Restaurant, Coffe, Pizzerie” și magazinul era de haine Se mai înâmplă!?!

- Începem să avem ziduri la casă, o să revenim cu poze, cănd o să avem timp să le facem

- Am început lucrul la proiectul paginameaweb.ro

- CEL MAI IMPORTANT S-a născut nepoţelul nostru Ianis CONŢIU