O să ziceți: „bun și cum te-ai gândit așa la PNL?”   Uitați-vă de-a lungul timpului, începem cu Constantin A. Rosetti, unul dintre conducătorii revoluției de la 1848, conducător al acestui partid, primar al Bucureștilor, ministru și prim-ministru. Continuăm cu Mihail Kogălniceanu sfeșnic al lui Alexandru Ioan Cuza, mai apoi prim-ministru, de numele lui se leagă actul proclamării independeței României, în vremea lui s-au înfăptuit prima reformă agrară din România dar nu numai atât.  Mihail Kogălniceanu a instituit prima universitate din România. I. G. Duca este unul dintre oamenii politici marcanți, ce a luptat pentru menținerea Transilvaniei ca și ținut românesc legânduși numele de „Mica înțelegere”. Este fondatorul mișcării de cercetași din România și a organizației Cercetașii României.

Toți liberalii au suferit în perioada regimului comunist, mulți dintre ei găsindu-și sfârșitul în închisorile comuniste.

După 90 PNL face parte, împreună cu  PNȚCD, din Convenția Democratică.  Marile reforme de după 90 în România sunt din vremea CDR, inclusiv cea din sănătate. Din 2004 Prim ministru este Călin Popescu Tăriceanu, președinte al PNL. Este perioada cu cea mai mare creștere economică de după 90 pe care a avut-o România. Această creștere se datorează în primul rând investițiilor în infrastructură care s-au făcut. De numele lui se leagă restructurarea PETROM și Electrica și nu în ultimul rând liberalizarea comerțului exterior.

Vedem astfel că de-a lungul istoriei membrii acestui partid au înfăptuit cele mai mari reforme și că în vremea conducerilor liberale românii au trăit cel mai bine. Vedem chiar de pe site-ul lor că în continuare PNL are aceeași viziune și aceleași idealuri spre progres și modernizarea societății.

Vă invit la o nouă revoluție http://hailarevolutie.ro/

PS! Acest articol nu este unul plătit și am scris aceste lucruri dintr-o convingere personală. Sunt convins că trăim într-o Românie modernă datorită unor oameni cu convingeri liberale, care au crezul într-o societate modernă și care au luptat pentru ca aceasta să existe. Avem nevoie de acești oameni să ne conducă, avem nevoie să evoluăm în continuare.

Acest site promovează software-ul liber ca și opțiune atunci când cumperi un calculator. După cum sugera și Adi Roiban nu oricine are posibilitatea de a cumpăra niște produse software pe care să mai dea bani încă pe atât cât dă pe hardware, sau, achiziția unui sistem de operare preinstalat nu este suficientă și atunci este bine ca omul să știe că există alternative.

Linux e o alternativă viabilă pentru marea majoritate a oamenilor de acasă, care mai tot timpul navighează pe internet, se uită la un film sau la imaginile fotografiate cu aparatul propriu sau, de ce nu, redactează o cerere către bancă să-l mai păsuiască unpic.  Opțiunile atunci când alegi linux sunt încă atât de multe că nu îți ajung degetele de la mâini sau de la picioare, important este să știm că acele alternative există.

Important mai este și să știm că aceste alternative sunt perfect legale și că suntem chiar invitați să facem copii ale acestor programe și să le dăm și prietenilor.

Vă invit să vizitați site-ul alege.softwareliber.ro pentru a vedea câteva din aceste opțiuni.

Mi-ar plăcea ca oamenii să poată pleca de la acest eveniment convinși de necesitatea și utilitatea blogului. Mi-ar plăcea să împărtășim și să găsim idei noi de care să ne folosim în viitor.

Am creat un formular unde mi-ar plăcea să primesc mai multe idei despre necesitatea unui astfel de eveniment, idei de organizare, de prezentare, de informare, de orice. Dacă strâng prin intermediul acestui formular să zicem 10-15 oameni care ar vrea să participe la un astfel de eveniment mă gândesc serios să-l organizez.

Aștept idei și păreri!

Dar cine e administratorul ne rețea? E cel mai vechi angajat al companiei, e singurul care vine casual la serviciu, care și-a lăsat barbă de ceva vreme. Nu-l vezi decât atunci când intră pe poartă și când iese. Ce face el de fapt toată ziua? Sigur nu doarme în scaun?

Cam acesta este mitul urban al administratorului de sistem. Câte sunt adevărate. Vă rog să fiți de acord cu mine că există administratori care-și fac treaba de minune dar există și o grămadă de lichele care nu fac decât să ne strice reputația.

Administratorul de sistem(rețea) este acela care veghează ca lucrurile să meargă bine. Este acela care își verifică e-mail-ul mai des decât noi toți. Este acela care reacționează primul când ceva nu merge, este cel care știe fiecare colțișor al calculatorului tău de la birou, este cel care ar putea să te raporteze șefului că te uiți în fiecare zi la conținut pornografic în loc să-ți faci treaba dar nu o face, este cel care are grijă să te pună în lista de e-mail-uri permise a filtrului anti-spam cânt nu știi să scrii un e-mail, este cel care îți devirusează calculatorul în fiecare zi din consola de administrare de la distanță fără ca tu să știi.

În firmele de IT administratorul este cel care îi ascultă pe toți care „știu tot” și le corectează munca, este cel care instalează un modul nou în PHP după ce programatorul îl întreabă de ce nu îi merge funcția x, este cel care are  grijă ca serverele de hosting să meargă, cel care are grijă la atacurle hackerilor, cel care scrie de mână firewall-ul, cel care configurează conexiunile redundante la internet, cel care verifică UPS-urile, cel care face backup, cel care rămâne peste program atunci când programatorul termină aplicația doar la sfărșitul programului (nu că n-ar putea-o termina cu 10 minute mai devreme) și ea trebuie distribuită pe serverele clientului.

Lista cu exemple ar putea continua, dar ideea e aceeași:
respectați și înțelegeți munca administratorului de sistem!

Și la sfârșit ceva hazliu

Ei bine este vorba de denumirea medicamentelor scrisă în Alfabetul Braille. Acesta este un alfabet special conceput pentru cei ce nu au darul vederii, fie că s-au născut așa, fie l-au avut și l-au pierdut. Este cu adevătat lăudabilă inițiativa. Sincer mi-ar plăcea să mai văd tot felul de produse, prețuri „scrise” astfel.

Emoțiile astea însemnau re-întâlnirea cu bunici, cu acei oameni care din puținul lor îmi dădeau de fiecare dată, care mă făceau să mă simt centrul universului lor. Emoțiile astea însemnau revederea acelor versanți, stânci, poieniție a văii Corbului, a văii Bistricioarei, a zmeorușului unde se auzeau chiote de copii înnebuniți să strângă cât mai multă zmeură. Însemnau pauzele la umbră din fața căsuței de „la bilborean”. Însemnau barajele făcute din scânduri și glii de pământ, așteptat câte o zi întreagă să se încălzească pârâul, după care o baie binemeritată. Însemnaul lungile călătorii până în „fundul văii” la cules de afine sau la cosit iarba din jurul puieților de brad plantați cu un an înainte. Însemna carul cu fân, furca, grebla, coasa. Însemna fagul singuratic de „la zmidă”.  Însemnau cuiburile în care își aveau adăpost păsărelele, ale căror pui înfometați se bucurau în fiecare seară cănd acestea veneau să-i încălzească. Însemnau vacile care veneau seara de la pășune, parcă abia așteptând să fie mulse. Însemna „topcitul” mâncat de dimineață cu mămăligă, foii de ceapă, boabele de mazăre și mărarul mâncate crude din grădina de după grajd.

Ieri am fost într-o vizită ultra-scurtă până în aceste fantastice locuri. Pomii de-abia înfloriseră, deh, la munte natura se mișcă mai încet. Pajiștile deabia încercau să înverzească. Plouase și era mizerie mare pe drumul forestier de care nu se mai îngrijise nimeni.

Din păcate bunicii mei sunt „plecați de ceva vreme”. I-am vizitat, am vizitat biserica, ce avea aceeași pictură veche, pe care nimeni parcă nu are curajul să o restaureze. Negurile vremii știu mai bine de ce…

Am copilărit și am trăit aici și cred că sunt locuri binecuvântate de Dumnezeu.

Secuimea, m-a  îvățat înainte de toate să fiu om. Am învățat cu mult mai repede decât  poate mulți alți ce înseamnă toleranța, ce înseamnă unitatea dintre oameni, ce înseamnă să poți apela cu încredere la cel de lângă tine și să te simți dator să o faci când el are nevoie. Recunosc, am mai avut dispute și poate o să mai am, am chiar un prieten care de ceva vreme nu mai vrea să vorbească cu mine pentru că l-am contrazis referitor la tratatul de la Trianon. Dar nu asta e important. Important este că oamenii pot trăi împreună, fără invrăjbiri, fără tot ceea ce spune politicul.

Cu adevărat cred că ar fi nevoie de o autonomie economică asupra acestei zone. Dar una controlată de oameni în măsură.

Zona aceasta are un mare potențial, în primul rând datorită acestei mixturi de culturi. Parcă de fiecare dată când trec prin Corund îmi vine să mai stau, să mai admir din tot ce înseamnă artizanat în acea zonă. Sau Catedrala din Șumuleu parcă mă face să mă cred în alte secole, în altă viață, îmi place enorm de mult liniștea acelor ziduri mari. Catedrala din Ditrău, este deasemenea un monument deosebit ce păzește parcă dechiderea dintre cele două lanțuri muntoase între care se află comuna. Bisericile Greco-Catolice(cele pe care regimul trecut le-a pângărit) au farmecul lor aparte. Sunt îcărcate de istorie, de o istorie grea, de o istorie ce ne justifică o mare parte din identitatea națională. Teatru se joacă cu pasiune, chiar dacă predominant în limba maghiară, șî au și foarte mulți spectatori. De fiecare dată când te duci la teatru sala e plină. Obiceiurile străbune se țin cu strictețe. În fiecare sat există câte un obicei aș enumera aici târgul de fete de la Gurghiu, pelerinajul de Rusalii de la Șumuleu-Ciuc și vă garantez că nu sunt singurele.

Zona are un mare potențial și datorită cadrului natural deosebit; posibilităților balneare, aș enumera apa minerală de la Borsec, Tușnad, Stânceni, plus încă ne-exploatată la Bilbor; mofetele cu sulf de la Balvanyoș, stațiunea balneară Sovata cu Lacul sărat Ursu; Lacul Sf. Ana, un loc deasemenea binecuvântat de Dumnezeu; lacul de acumulare de la Bezid, unde din păcate ca să ajungi trebuie să faci vreo 10 km cu viteza cea mai mică a melcului datorită drumului neasfaltat. Iarăși munții… M-am născut la munte, am copilărit la munte și mi-e dor de munte. În fiecare al 2-lea vis al meu mă văd pe munte, mă văd alături de o stâncă. Munții Călimani, Gurghiului, Hășmaș, Harghitei, Ciucului. Fiecare masiv, fiecare vârf are povestea lui. Râurile Olt și Mureș, cei doi frați veșnic despărțiți, izvorăsc tot din secuime. Fiecare localitate de la poalele munților are povestea ei, are tradiția, portul, obiceiurile ei. Fiecare colț de pâmănt pe care îl poți vizita te îmbie cu poveștile lui. Mina Borsec și Mina Bălan ar putea deasemena intra în circuitul turistic.

Țăranul de la munte,  om aspru, parcă tot timpul mâhnit, nu o să-ți vorbească verzi și uscate la nesfărșit. O să-ți spună că el i-a mulțumit toată viața lui Dumnezeu pentru tot ce a avut. O să-ți spună că valorile lui fundamentale sunt casa, familia și pământul. Pământul pe care a cultivat toată viața lui cartoful așa cum a știut mai bine. A respectat întotdeauna pământul ce i-a oferit ce avea nevoie să trăiască și să se simtă împlinit. A ținut la gospodăria lui tot timpul câteva oi, vaci și cel puțin un cal(secuii în general câte doi). Își iubește mult copii, însă nu se manifestă, îi invață de mici să muncească, să fie harhici, îi învață să-și căștige cinstit agoniseala.

Toate astea le poți vedea aici, în secuime, însă…

Infrastructura. Infrastructura. Infrastructura. Asta ne lipsește nouă. Cum să ajungă cineva să viziteze aceste zone minunate dacă nu are cum să ajungă aici. Aeroportul din Târgu Mureș(cel mai apropiat) este semi-abandonat chiar și de Wizz Air, principalul motiv este acela că fiind amplasat lângă râul Mureș de foarte multe ori e ceață și aeroportul nu dispune de un sistem modern de ghidaj al avioanelor pe timp de ceață. Să nu vă spun că e prea mic pentru a putea fi considerat „aeroport internațional”, să nu vă spun că la decolare și la aterizare te zguduie și te miri ce sună, e asfaltul(sau cimentul, sincer să fiu nu știu ce e) zgrunțuros rămas de pe vremea comuniștilor(care înainte de toate investeau în infrastructură).  Autostrada Transilvania e doar un proiect, au stors staul român de bani cu fiecare ocazie. Chiar mă gândesc în momentul ăsta, de ce să-mi plătesc dările la stat? ca banii pe care i-am muncit eu să ajungă pe mâna celor ce fură în stil mare? Și oricum, Autostrada Transilvania ar ajunge până la 20 de km de Târgu Mureș sau Sighișoara, până la Miercurea Ciuc ar mai fi încă 170. E60 e neîncăpător pentru traficul de acum, DN13A e aproape bun ca și calitate(există unele zone, de exemplu înainte de Corund, unde îți poți rupe mașina în 7 dacă nu ai grijă) dar e prea îngust și prea șerpuit ca să nu faci 2-3 ore până unde vrei să ajungi.

Cu tristețe în suflet vă invit să aveți răbdarea necesară!

Eu cred că în momentele de criză fiecare ar trebui să înceapă să-și construiască o mică afacere, cel puțin o mică firmă, unde să facă ce știe el cel mai bine. Propun ca fiecare să privească înainte, fiecare să-și plătească la stat toate dările, chiar dacă uneori întârzie însă să nu le șuntească. Eu am început, deși marea parte a zilei mi-o petrec lucrând pentru o singură firmă, de unde îmi vin majoritatea banilor, sunt oricând dispus la instalarea unui server linux.

Ei bine eu asta știu să fac. Dacă ai nevoie de așa ceva, mă poți contacta. 0753 633 772 este numărul de telefon la care răspund tot timpul iar emil@cheriches.ro este adresa de e-mail pe care o citesc tot timpul.

E teribil, zici că… „ce-i aia încălzire globală?” și uite că e adevărat. 2008 a fost primul an din viața mea că nu am avut de ziua mea zăpadă… M-a deprimat..

Dar iată că ninge și de astă dimineață de când am observat ninge în continu. Drumurile sunt negre deoarece temperatura nu e cu mult sub zero, termometru de pe geam chiar arată 0,7 grade cu plus, și atunci nu are cum să înghețe, poate la noapte, ce poți ști… Oricum mie, om al muntelui, îmi place zăpada, îmi place în general iarna, mă simt mai în largul meu la frig…

L-am luat și sunt bucuros! Marți, când se împlinesc cele 60 de zile, mă duc să-mi ridic permisul.

Am început anul în Elveția, la Geneva în spirit ecumenic, bând șampanie pentru copii, dansând „Brașoveanca”, vorbind mai mult engleză decât limba lui Eminescu.

În ianuarie  mi-am luat permisul de conducere.

O altă culme a acestui an a fost în luna îunie când ne-am căsătorit, am avut o impresionantă lună de miere, petrecând aproape 2 săptămâni istovitovitoare pribegi prin Europa, întâlnind frumuseți ale naturii, vicilizații de mult apuse și oameni cu totul diferiți de cei de pe aici.

Septembrie a însemnat începutul construcției casei, unul dintre cele mai importante lucruri ale vieții.

Octombrie a însemnat vestea primei sarcini, primul bebeluș pe drum

În Noiembrie s-a format grupul LUG-Mureș.

Decembrie: casa la roșu, noi speranțe, noi dorințe și un punct negaitv, mi-a fost suspendat permisul pentru două luni.

Îmi doresc de la anul 2009 în principal un copil sănătos și voios, o familie frumoasă și bucuroasă și o afacere prosperă.

Dacă am uitat ceva, așa pe fugă, vă rog să-mi auceți aminte.
O „cronică” în imagini găsiți aici.

Hai să fim serioși! nume copiat, interfața copiată, titlul este YouTube, opțiune de descărcare de pe youtube-ul original. Site-ul e plin de manele scârboase. BLEAH!!!

Site-ul stă pe un hosting obișnuit.  „Server: Apache/2.2.9 (Unix) mod_ssl/2.2.9 OpenSSL/0.9.7a mod_bwlimited/1.4 PHP/5.2.6” numai cât nu scrie acolo că e și Cpanel.  Fișierele FLV stau la adresa: „http://www.you-tube.ro:85/”, care e „lighttpd/1.4.18”  O să ajungă oare să aibă un hosting adevărat?  Nu cred.

emil@emil:~$ host www.you-tube.ro
www.you-tube.ro is an alias for you-tube.ro.
you-tube.ro has address 89.38.128.111
you-tube.ro mail is handled by 0 you-tube.ro.
emil@emil:~$ host 89.38.128.111
111.128.38.89.in-addr.arpa domain name pointer iubita2.iubita.ro.

E CLAR CĂ E CHICI!!!!

De ziua noastră, a tuturor românilor ne-am hotărât ca, împreună cu nașii noștri să vizităm Cetatea Sibiului. Cu această ocazie s-a lansat la Sibiu „Ciocolata Brukental”. Din păcate am ajuns prea târziu și se pare că încă nu există piață de desfacere pentru această ciocolată.

Sibiul s-a dovedit încă odată a fi un oraș superb, relativ liniștit, curat, lume civilizată. De ziua României, muzeul Brukental avea intrarea liberă. Deși era intrare liberă, parcă nu-mi venea să cred că e plin. O grămadă de lume vroia să vadă capodoperele româno-germane din Transilvania secolelor trecute. În secțiunea capodopere erau acele tablouri mult prea valoroase, o penumbră le veghea de „ochiul avid” al aparatului de fotografiat. Atâtea detalii în câțiva centimetrii de pictură, de multe ori o fotografie nu poate definii atâtea…

Am ieșit din Muzeu înfometați, căutând un loc unde să putem mânca. „Butoiul de aur” a fost restaurantul în care ne-am oprit. Am băut o cafea la filtru extraordinară și am mâncat fiecare ce a crezut de cuviință din preparatele gustoase disponibile în meniu. Prețurile erau accesibile, deși eram în „buricul târgului”. Am mâncat pe săturate.

Fetele vroiau la shopping, după o repriză de plimbări prin magazine, am ieșit iară la plimbare. Ne-a prins seara în Sibiu. Orașul era lumitat cu foarte mult bun gust, nu prea strident dar totuși suficient să simți că e iarnă și că se apropie sărbătorile.

Am găsit o ciudățenie. Afară scria „Restaurant, Coffe, Pizzerie” și magazinul era de haine Se mai înâmplă!?!

E aiurea să zic asta așa-i? Ei bine, sunt unul dintre aceia care consideră că e un lucru bun să mergem la VOT. Pe lângă faptul că este dreptul nostru să ni-i alegem pe cei care ne reprezintă, avem și OBLIGAȚIA de a o face. Nu vom mai avea dreptul să mai zicem nimic despre clasa politică, despre ce se întâmplă în țara asta dacă nu mergem la VOT.

Eu chiar o să merg la VOT! Tu ce faci?