E o întrebare bună nu? Eu cred că românului în vreme de criză i se poate dezvolta spiritul intreprinzător. Acel spirit care lipsea cu desăvârșire pe vremea comunismului, acel spirit care ar fi trebuit să se dezvolte cu mult mai devreme. De asta trâim în România, pentru că românul în loc să muncească și să aibă idei constructive se gândește numai cum să fure și să înșele.
Eu cred că în momentele de criză fiecare ar trebui să înceapă să-și construiască o mică afacere, cel puțin o mică firmă, unde să facă ce știe el cel mai bine. Propun ca fiecare să privească înainte, fiecare să-și plătească la stat toate dările, chiar dacă uneori întârzie însă să nu le șuntească. Eu am început, deși marea parte a zilei mi-o petrec lucrând pentru o singură firmă, de unde îmi vin majoritatea banilor, sunt oricând dispus la instalarea unui server linux.
Ei bine eu asta știu să fac. Dacă ai nevoie de așa ceva, mă poți contacta. 0753 633 772 este numărul de telefon la care răspund tot timpul iar emil@cheriches.ro este adresa de e-mail pe care o citesc tot timpul.
IMHO in aceste timpuri de criza cred ca tot mai multi o sa se dea la fund, asteptand timpuri mai bune
Tocmai asta făceam eu, făceam un apel la toți oamenii din țara asta care mai au unpic de inteligență, le recomandam să nu se dea la fund, să încerce să se dezvolte, mai ales acum când e criză financiară și cei care vând servicii ieftine au doar de câștigat.
@jante: criza, necriza, eu raman straight. Nu “ma dau la fund” doar pentru ca e criza
@Emil : ai si o lista de preturi orientativa pe undeva ? sau mi-o poti trimite pe mail ?
În princpiu prețul pornește de la 100 de Euro pentru sistemul instalat, configurat, firewall, update-uri. după care se aduaugă în funcție de diversele operațiuni pe care le execută serverul câte încă 50 pentru fiecare lucru (server de mail, server web șamd).
O mica afacere pe criza asta ?nu prea cred adica eu unu nu as deschide