Ce mi-a adus 2008

Am tot observat pe net că toată lumea își face un bilanț acum la sfârșit de an. Mi se pare cel puțin ciudat. Dacă stau să mă gândesc și mie acest an mi-a adus câte ceva…

Am început anul în Elveția, la Geneva în spirit ecumenic, bând șampanie pentru copii, dansând „Brașoveanca”, vorbind mai mult engleză decât limba lui Eminescu.

În ianuarie  mi-am luat permisul de conducere.

O altă culme a acestui an a fost în luna îunie când ne-am căsătorit, am avut o impresionantă lună de miere, petrecând aproape 2 săptămâni istovitovitoare pribegi prin Europa, întâlnind frumuseți ale naturii, vicilizații de mult apuse și oameni cu totul diferiți de cei de pe aici.

Septembrie a însemnat începutul construcției casei, unul dintre cele mai importante lucruri ale vieții.

Octombrie a însemnat vestea primei sarcini, primul bebeluș pe drum :)

În Noiembrie s-a format grupul LUG-Mureș.

Decembrie: casa la roșu, noi speranțe, noi dorințe și un punct negaitv, mi-a fost suspendat permisul pentru două luni.

Îmi doresc de la anul 2009 în principal un copil sănătos și voios, o familie frumoasă și bucuroasă și o afacere prosperă.

Dacă am uitat ceva, așa pe fugă, vă rog să-mi auceți aminte.
O „cronică” în imagini găsiți aici.

3 comentarii la “Ce mi-a adus 2008

  1. Ai uitat sa mentionezi ca in luna octombrie s-a largit familia si incepand cu 29 Octombrie 2008 ai un nepotel si o responsabilitate in plus, unchiu’Emil :) .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong> <pre lang="" line="" escaped="" highlight="">